Combaterea secetei

În ultimii trei ani, atât România, cât și Europa de Sud au înregistrat o scădere semnificativă a volumului precipitațiilor, ceea ce a condus la secete severe și la un impact major asupra agriculturii și resurselor de apă.

Situația din România:

Conform datelor Ministerului Mediului, în anul agricol 2021-2022 (1 septembrie 2021 - 31 august 2022), România a experimentat nouă luni de secetă, cu cantități medii de precipitații variind între 44-45% (martie și iunie 2022) și 52-89% (septembrie, octombrie și noiembrie 2021; ianuarie, februarie, mai și iulie 2022) din normele climatologice lunare. Cantitatea medie anuală de precipitații a fost de 528,9 l/mp, cu cele mai scăzute valori (sub 450 l/mp) în regiunile Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat, Crișana și centrul Transilvaniei. Această reducere a precipitațiilor a dus la o secetă pedologică de lungă durată, afectând negativ culturile agricole și resursele de apă.

Situația din Europa de Sud:

În Europa de Sud, seceta s-a intensificat în ultimii ani. Un raport din martie 2024 evidențiază că, de la Spania până în România, Grecia și Turcia, lipsa precipitațiilor a afectat agricultura și resursele de apă, forțând autoritățile să impună restricții severe în utilizarea apei. Climatologul Simon Mittelberger de la Météo-France a subliniat că, după 22 de luni cu deficit de precipitații, Pirineii Orientali se confruntă cu cea mai gravă secetă din 1959. Iarna 2023-2024 a înregistrat un deficit de umiditate de 55%, iar Europa de Sud se confruntă cu al doilea an consecutiv de secetă. În Maroc, seceta persistă de șase ani, cu un nivel alarmant de umplere a barajelor de doar 23%. Începând cu septembrie 2023, precipitațiile au fost cu 70% sub medie, determinând impunerea unor restricții severe privind utilizarea apei potabile.

Aceste date indică o tendință clară de scădere a precipitațiilor în ambele regiuni, asociată cu secete prelungite și impacturi semnificative asupra mediului și economiei.

Combaterea secetei, în special în sudul Europei și România, este o provocare complexă, care necesită o abordare multi-fațetată. Ideea construirii unor canale masive care să alimenteze corpuri de apă în zone aride din Africa este una îndrăzneață și merită explorată ca o potențială piesă în acest puzzle complex.

1. Inundarea unor depresiuni

Chiar dacă nu pot reprezenta singure soluția miraculoasă, canale construite pentru inundarea depresiunilor ar putea contribui, într-o anumită măsură, la creșterea cantității de apă evaporată :

Ideea centrală este că prin crearea unor canal care să alimenteze corpuri de apă uriașe în zone aride, s-ar mări semnificativ suprafața de evaporare, ceea ce, în teorie, ar putea duce la creșterea precipitațiilor, propunrea mea fiind:

1. Canalul Marea Roșie - Marea Moartă (Red Sea - Dead Sea Canal):

 * Suprafața actuală a Mării Moarte: Aproximativ 600 km².

 * Suprafața potențială (estimare): Este greu de estimat cât ar crește Marea Moartă. Proiectul canalului are ca scop principal stabilizarea nivelului, nu neapărat o creștere masivă. Chiar dacă s-ar dubla suprafața (la 1200 km²), tot ar fi relativ mică în contextul influenței climatice regionale.

 * Evaporarea: Marea Moartă are o rată mare de evaporare datorită salinității și climei aride. Totuși, chiar și cu o suprafață dublată, cantitatea totală de apă evaporată nu ar fi suficientă pentru a modifica semnificativ circulația atmosferică și a aduce ploi în zone îndepărtate precum România.

2. Canalul Marea Roșie - Depresiunea Danakil (Danakil Depression):

 * Suprafața propusă: 10.000 km². Aceasta ar fi o suprafață considerabilă, comparabilă cu unele lacuri mari. Această zonă are un potențial turistic și industrial deosebit fiind vechiul fund al Mării Roșii .

 * Evaporarea: Depresiunea Danakil este una dintre cele mai fierbinți zone de pe Pământ, deci evaporarea ar fi intensă.

 * Problema majoră: Chiar și cu 10.000 km² de apă evaporându-se intens.

3. Canalul Nil Rosseta  Depresiunea Qattara:

 * Suprafața propusă: Menționezi 20.000 km². Aceasta ar fi, într-adevăr, o suprafață foarte mare de apă.

Alimentarea cu apa fluviului Nil brațul Rosseta are deja construite 200 km de canale de irigații dar ar mai trebui 50 de km construiti și un baraj cu ecluze și trecătoare pentru migrarea peștilor în amonte. 

Barajul ar fi necesar ca Bratul Rosetta a Nilului să nu se mai verse în Marea Mediterană ci să se scurgă în Depresiunea Qattara. 

 * Evaporarea: Similar cu Depresiunea Danakil, evaporarea ar fi ridicată datorită climei deșertice.

4. Canalul Râul Congo - Lacul Ciad (Congo River - Lake Chad Canal):

 * Suprafața Lacului Ciad: A variat dramatic în ultimele decenii. În trecut, a avut peste 25.000 km², dar s-a redus drastic. Proiectul Transaqua își propune să îl refacă, dar este greu de spus la ce dimensiune.

Ploile sunt rezultatul unor interacțiuni complexe la scară largă, implicând mase de aer, curenți oceanici, diferențe de presiune atmosferică, etc.

   * Refacerea Lacului Ciad, chiar dacă nu ar influența direct clima Europei, ar avea un impact pozitiv major asupra mediului și comunităților din zona Sahelului. O suprafață mai mare de apă înseamnă mai multă evaporare, contribuind la combaterea deșertificării în acea regiune.

Este esențial să subliniem că aceste canale nu sunt o soluție magică. Ele pot juca un rol, dar numai ca parte a unei strategii mult mai ample, care trebuie să includă:

 * Gestionarea Eficientă a Apei: Prioritatea numărul unu – irigații inteligente, reducerea pierderilor, stocarea apei.

 * Agricultură Durabilă: Adaptarea la condițiile de secetă prin culturi rezistente și practici agricole care conservă apa.

 * Reîmpădurirea: Pădurile sunt esențiale pentru reglarea ciclului apei. Pădurile atrag ploi și încetinește evaporarea la nivelul solului.

 * Lupta Împotriva Schimbărilor Climatice: Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră este crucială pe termen lung.

 * Cercetare și Inovare: Dezvoltarea de noi tehnologii pentru desalinizare, captarea apei din atmosferă, etc.

*Zone de evaporare

Industrializarea zonelor de evaporare in regiunile aride.  Se construiesc țevi, canale și se inundă prin pomparea apei de mare, să se creeze suprafete întinse de evaporare. Prin pomparea din oceane/mări a apelor se poate valorifica sarea. Datorita efectului fotomolecular apele se evaporă la lumină vizibila. Recomandabil ar fi ca aceasta stropire să se facă cu energie regenerabilă. 

Am o viziune: munții stâncoși din regiunile secetoase plini de sare adusă prin țevi către vârful munților, soarele strălucește, apa se evaporă iar stâncile vor fi pline de sare stratificată. 

Este necesar ca să nu ajunga apă în pânza freatică să nu fie afectată de sare și să se contamineze apa dulce cu apă sărată.

Concluzie Optimistă:

Proiectele de canale și depresiuni inundate pot fi văzute ca o piesă dintr-un puzzle mai mare. Ele ar putea contribui la creșterea cantității de apă evaporată, oferind un potențial, deși limitat, de a influența pozitiv clima, în special în zonele în care sunt implementate. Este important să le considerăm nu ca soluții izolate, ci ca parte a unui efort global, integrat, de combatere a secetei și de adaptare la un viitor cu provocări climatice tot mai mari. Trebuie analizate atent efectele ecologice negative, si cântărite cu potențialele beneficii. Este o viziune îndrăzneață, care merită explorată în contextul unei abordări holistice și sustenabile.